Felicitări! Adoptarea sau achiziționarea unui nou membru de familie implică responsabilitate, curaj și multă răbdare. Înainte de toate, vă așteptăm la cabinetul veterinar Regele Leu pentru a discuta pe larg ce implică această decizie. În următoarele rânduri vă prezentăm câteva aspecte care trebuie luate în considerare înainte de marea schimbare:

  • Membrii existenți ai familiei (partener/ă, copii, alte animale)
  • Stilul de viață predominant (spirit de aventură, sedentar etc.)
  • Apartament / casă
  • Veniturile
cabinet-veterinar-cluj-regele-leu-child

În primul rând trebuie să ținem cont de mediul în care va ajunge noul membru.

De exemplu, pentru o familie în care sunt copii mici, cățeii de talie mică, predominant anxioși, (Bichon, Pechinez, Yorkshire terrier) pot fi o alegere nepotrivită. Aceștia din urmă au un nivel de energie ridicat, necesitând timp și atenție sporită. Un mediu agitat poate să le declanșeze instictul de apărare, devenind nu de puține ori mai agresivi. În cazul familiilor cu prichindei rasele precum Golden Retriever sau Labrador pot fi variante potrivite, deoarece aceștia iubesc copiii, tolerează prezența și acțiunile lor.

De asemenea este foarte important să țineți cont și de partener. Dacă aceștia sunt iubitori de animale, dacă suferă de alergii și dacă își doresc un nou membru al familiei. Altfel, va fi o adevărată provocare.

Prezența altor animale de companie poate fi un factor decisiv.

De exemplu: dacă deja dețineți un câine care nu prea socializează cu alți căței, refuză joaca în parcul de câini sau chiar devine agresiv cu alți câini atunci va trebui să revizuiți introducerea unui nou membru în familia dumneavoastră. Dacă aveți un câine foarte sociabil, cu chef de joacă și multă energie, primirea unui nou membru poate fi o idee foarte bună (toate aceste aspecte le puteți discuta cu medicul veterinar).

Prima impresie contează!

Dacă la prima întâlnire cățelul vă întâmpină cu entuziasm acestuia îi predomină curajul, independența, o personalitate dominantă. Trebuie să avem grijă în acest caz de modul în care se stabilește ierarhia socială astfel încât proprietarul să preia controlul. La polul opus, se află o personalitate anxioasă, temătoare care necesită foarte multă răbdare și timp pentru adaptare. Acest caz îl recomandăm unei familii care a mai avut parte de un câine cu acest temperament deoarece experiența reprezintă un factor elementar pentru a putea duce o viață fericită alături de viitorul cățel. 

Stilul de viață

Un alt aspect de luat în considerare este stilul de viață. De exemplu, familiile cu spirit de aventură, care iubesc drumețiile și plimbările în aer liber pot să ia în considerare rasele precum Ciobănesc german, Husky, Akita, Terrieri, Cockeri deoarece aceștia se potrivesc cel mai bine acestui tip de viață. Dacă predomină sedentarismul dar totuși vă doriți un companion, Cavalier King Charles Spaniel, Chow-chow, Bulldog englez poate fi una dintre alegerile dumneavoastră.

cabinet-veterinar-cluj-regele-leu-yard

Apartament sau casă

Apartament sau casă este factor destul de important în decizia ce urmează să o luați. Câinii cu temperament energic (Terrieri, Cockeri, Brac german, Weimaraner) sau cei din rasele cu blană dublă (Akita, Malamut, Chow-chow) sunt mai potriviți pentru curte deoarece pot avea comportamente distructive dacă sunt închiși în spații mici (cei energici) și poate fi neplăcut în perioada de schimbare a blănii (cei cu blană dublă).

cabinet-veterinar-cluj-regele-leu-apartament

Venitul.

Animalele nu sunt jucării. Ele se pot îmbolnăvii la fel ca și oamenii. Au nevoie de manopere veterinare de rutină (vaccinări, deparazitări, analize de sânge) care implică anumite costuri. De asemenea un câine de talie mică nu prezintă aceleași costuri precum unul de talie mare. Pe lângă tratamentele veterinare, au nevoie și de bunăstare și confort. Prin asta ne referim la toaletaj regulat, aproximativ la 4 – 6 săptămâni, mai ales la rasele cu blană predispusă la încâlcire. 

Ce faceți după ce v-ați hotărât? În primul rând să vă asigurați că noul membru are cel puțin 6 săptămâni, are carnet de sănătate, cel puțin o deparazitare internă și are primul vaccin făcut. Toate aceste acțiuni veterinare OBLIGATORIU să fie semnate și parafate de către un medic veterinar.

Vă așteptăm la cabinetul veterinar Regele Leu în vederea unui examen general și detalii despre hrănire și alte acțiuni veterinare.

Cu drag,

Echipa Regele Leu

Cabinet Veterinar Cluj Regele Leu

Sacii perianali sau glandele perianale sunt structuri anatomice care secretă o substanță maronie și au rol în marcarea teritoriului (conform studiilor). Se găsesc de-o parte și de alta a anusului. În mod fiziologic, atunci când animalul defecă (vorbim de fecale de consistență normală), prin compresia care se realizează la nivelul anusului aceste glande se videază automat. Dar sunt anumite situații în care acest lucru nu se întamplă iar patrupezii noștri ne atrag atenția că au nevoie de o vizită la un cabinet veterinar. Cele mai comune semne sunt:

  • săniatul (trasul pe fund)
  • linsul excesiv în zona anală
  • evitarea defecării
  • vocalize în timpul defecării
  • schimbarea frecventă a poziției de repaus
  • roșeață și umflare vizibile în zona anusului

Cauzele cele mai comune care duc la tulburările glandelor perianale sunt:

  • modificarea conținutului glandelor (împâstarea sau formarea unui dop) care nu permite eliminarea secreției.
  • probleme de origine alimentară (fecale moi sau diareice care nu efectuează compresia necesară la nivelul glandelor).
  • îngustarea ductului (canalului de eliminare a secreției).
  • infecții
  • vidarea manuală excesivă

Informații eronate

În ultima perioadă, am observat că a devenit o rutină vidarea glandelor. Din ce în ce mai des proprietarii ne solicită vidare acestora. Ce trebuie să ținem cont este faptul că sacii perianali trebuie curățati doar la nevoie, atunci când animalul prezintă un discomfort sau simptomatologia descrisă mai sus. Cu cât intervenim mai des cu atât crește riscul de a dezvolta, în timp, patologii la nivelul glandelor.

Toaletajul

De cele mai multe ori toaletajul de rutină nu include și vidarea acestor saci perianali, tocmai din motivele precizate mai sus. De aceea, dacă animăluțul dumneavoastră prezintă simptomele asociate cu patologia glandelor perianale, vă încurajăm să faceți o programare la un cabinet veterinar pentru a stabili cea mai bună cale de terapie.

Cu drag,

Echipa Regele Leu

Introducere

În orice cabinet veterinar analizele de biochimie sunt indispensabile.

Prin analize de biochimie înțelegem monitorizarea unor parametri sanguini care ne ajută să identificăm unele probleme de sănătate sau să confirmăm un diagnostic prezumtiv (prestabilit). Pentru efectuarea analizelor, este nevoie de recoltarea a unei cantități reduse de sânge (venos) iar prin metoda de centrifugare obținem serul (dacă se recoltează pe procoagulant) sau a plasmei (dacă se recoltează pe anticoagulant).

Parametrii care sunt analizați mai frecvent

  • Proteinele totale – când spunem proteine totale ne referim la albumine și globuline. O valoare crescută poate să apară în deshidratare sau o inflamație cronică. Valorile scăzute pot sa apară în hiperhidratare, hemoragii, arsuri, insuficiență cardiacă congestivă cu edeme, deficiență de proteine de natură alimentară sau malabsorbție.
  • Amilaza pancreatică – întâlnim creșteri ale valorilor în pancreatite și în afecțiunile renale.
  • Ureeaureea este rezultatul metabolismului proteic. Valorile crescute sunt determinate atât de cantitatea de proteine din alimentație, cât și de capacitatea rinichilor de a excreta excesul la nivel urinar. De obicei asociem creșterea cu modificări la nivel renal (insuficiență renală).
  • Creatinina –  Este corelată cu activitatea renală, aceasta fiind un parametru mult mai fin in ceea ce privește afecțiunile renale.
  • ALT (alaninaminotransferază) – este o enzimă care se găsește în principal în ficat dar și în miocard, mușchi, rinichi, pancreas. Valorile crescute sunt corelate cu modificări celulare la nivel hepatic.
  • ALP (fosfataza alcalină) – creșterea valorii la nivel seric indică cel mai frecvent o afecțiune la nivel hepatic.
  • TBIL (bilirubina totală) – rezultă în mod fiziologic în urma dezintegrării celulelor roșii sanguine. O creștere a TBIL o întâlnim cel mai frecvent în afecțiuni hepatice.
  • CHOL (colesterol) – după o masă bogată în grăsimi cantitatea de colesterol crește iar după 6-12 ore ar trebui să revină la valori fiziologice. Dar, uneori nu se întâmplă așa, iar aceste valori rămân peste normal. Când întâlnim un pacient hiperlipemic, ne gândim la o masă hiperlipidică sau boli metabolice (diabet, Cushing, hipotiroidism)
  • CK (creatinkinaza– este o enzimă care se găsește în mușchi (scheletici, cardiaci) iar de cele mai multe ori o creștere reprezintă o leziune la acest nivel (injecții la nivel muscular, inflamații la nivel muscular (miozite), antrenament intens, leziuni musculare postoperatorii).

Cât durează până aflăm rezultatul?

Tehnologia în domeniu nostru de activitate a avansat foarte mult în ultima vreme, făcând posibil ca orice cabinet veterinar să dispună de un aparat de biochimie care de regulă ne oferă rezultatele în mai puțin de 10 minute.

cabinet veterinar cluj napoca regele leu

Totuși sunt unii parametrii pe care nu putem să îi dozăm la nivel de cabinet veterinar și atunci apelăm la laboratoarele cu care colaborăm. În această situație timpul de așteptare poate să crească.

Când se efectuează analizele?

Recomandăm să se efectueze analize anual, indiferent de vârstă, pentru a ține o evidență cât mai bună a stării de sănătate a patrupedului nostru. De asemenea înainte de orice intervenție chirurgicală, în stări patologice atât pentru diagnostic cât și pentru monitorizare.

Cu drag,

Echipa Regele Leu